Câștigatori

Marele Premiu –  CEL MAI BUN STUDENT ROMÂN DIN STRĂINĂTATE – Alexandra Balahur-Dobrescu

Dr. Alexandra Balahur este cercetător post-doctoral la European Commission Joint Research Centre. A absolvit Facultatea de Informatică din Iaşi in 2007 şi în 2011 a primit titlul de Doctor European cu nota maximă (10) din partea unei comisii alcătuite din 9 membri de prestigiu ai comunităţii europene în domeniu. Alexandra este autorea a peste 50 publicaţii (în conferinţe, jurnale ISI, capitole de carte, o carte). Din 2010, este organizatorul principal al “Workshop on Computational Approaches to Subjectivity and Sentiment Analysis” din cadrul celei mai importante conferinţe internaţionale în domeniul Procesarii Limbajului Natural (NLP) şi editor principal al publicaţiilor corespunzătoare (“proceedings” şi un număr special al unui jurnal ISI publicat de Elsevier). Alexandra vorbeşte fluent 5 limbi; a lucrat ca cercetător şi a predat la diferite instituţii de învăţământ şi cercetare din Germania, Spania şi Italia. Este membră în numeroase proiecte europene, naţionale, private şi comitete ştiinţifice de specialitate şi jurnale de prestigiu. Pentru meritele sale, a primit numeroase burse la nivel naţional şi european.

 

STUDENTUL ANULUI ÎN EUROPA (ciclul licență) – Mihai Leonard Cîrlănaru

“Nu lăsa istoria să treacă pe lângă tine” mi-a spus tatăl meu odată, oferindu-mi motivaţia necesară pentru a ajunge la cel mai înalt nivel, şi de a schimba lumea din jurul meu. Am avut ocazia deosebită să studiez în străinătate la Jacobs University Bremen, într-o comunitate internaţională de peste 110 naţionalităţi, unde am dobândit o experienţă multi-culturală impresionantă. Dorinţa de a lăsa o amprentă asupra acestei comunităţi şi de a evidenţia valorile şi inteligenţa românilor mi-a adus nenumărate satisfacţii personale şi profesionale. Prin munca intensă pe care am depus-o şi dorinţa de reuşită, am iniţiat noi tradiţii (JacoBus Business Plan Competition, evenimente cu diverse cluburi studenţeşti şi multe altele) pe plan extracuricular, şi am deschis noi perspective de cercetare pe plan profesional. Nu aş fi ajuns aici fără educaţia pe care am primit-o în România. Sunt convins că într-o bună zi mă voi întoarce pentru a contribui la valorile ţării noastre.

 

STUDENTUL ANULUI ÎN EUROPA (ciclul post-licență) – Marian-Daniel Iordache
Sunt un om norocos.
În plan personal, am avut șansa de a cunoaște oameni de la care am avut ce învăța și de a avea prieteni în care m-am putut încrede. În ceea ce privește cariera, am preferat întotdeauna calitatea înaintea cantității și am mulțumirea că activitatea mea a influențat destul de serios domeniul în care activez. Dovadă este faptul că ramura de cercetare pe care am propus-o în 2008 s-a dezvoltat rapid, iar lucrările publicate împreună cu profesorii mei sunt citate constant de către alți autori.

În afara României, m-am lovit uneori de stereotipuri legate de noi, românii, în general. Întotdeauna m-am gândit că fiecare dintre noi, la nivel personal, poate schimba ceva în această privință. Împreună cu trei prietene românce, am înființat o asociație culturală menită, în principal, să arate spaniolilor din orașul în care locuim adevărata față a României. În prezent, activitățile noastre au un real succes.

 

STUDENTUL ANULUI ÎN AMERICA DE NORD (ciclul licență) – Dragoș Ionuț Potîrniche

Încă sunt un idealist care crede în principiul omului de știință renascentist. Deși studiez fizica la Princeton University, încerc să nu neglijez dimensiunea spirituală a educației. Sunt foarte pasionat de filosofia continentală, de teoria filmului ca mediu artistic autonom și de tragedia greacă.
La sfîrșitul anului întîi de facultate am lucrat într-un proiect de cercetare în cosmologie. Această experiență a fost relativ frustrantă deoarece am realizat încă o dată cît de mici sunt cunoștințele mele în fața complexității naturii. De aceea, anul aceasta am încercat să mă auto-depășesc și să mă înscriu în două cursuri de doctorat (în General Relativity și Quantum Mechanics). Îmi doresc ca vara următoare să pot participa la un alt proiect de cercetare în domeniul fizicii solidului. Alegerea aceasta este strîns legată de o altă aspirație personală: sper că în viitor voi lucra în domeniul informației cuantice, o arie a fizicii cu un potențial imens datorită aplicabilității sale în noua generație a calculatoarelor cuantice. Toate aceste dorințe și planuri de viitor stau sub semnul unei tristeți inerente exilatului. Dar încă sunt un idealist care crede că împlinirea va putea fi posibilă și acasă.

 

STUDENTUL ANULUI ÎN AMERICA DE NORD (ciclul post-licență) – Sabina Stefania Alistar

Sunt doctorand la Universitatea Stanford, în Management Science & Engineering, cu o bursă oferită primilor 5% dintre studenţi. În cercetarea mea, creez modele matematice pentru evaluarea impactului deciziilor din sănatate, în special  pentru controlul bolilor infecţioase (HIV). Proiectele mele au fost publicate în prestigioasele jurnale PLoS Medicine, și Medical Decision Making. Șase alte lucrări sunt în curs de publicare. Mi-am prezentat cercetarea la numeroase conferinţe internaţionale. Recent, am colaborat cu Programul Naţiunilor Unite pentru HIV/SIDA (UNAIDS) pentru a crea un model matematic practic ce poate fi folosit de orice ţara pentru a evalua rezultatele alocării de fonduri către programe pentru controlul HIV. Acest proiect a primit Premiul I pentru „Cea mai bună prezentare a unui student” la conferinţa Societăţii pentru Decizii Medicale (SMDM) în 2010, și Premiul III în concursul „Doing Good with Good Operations Research” în 2011 la conferinţa Institutului de Cercetări Operaţionale și Știinţa Managementului (INFORMS) din SUA.

 

MENŢIUNE SPECIALĂ PENTRU EXCELENŢĂ –  Alexandru Eugen Ichim

In 2008 am decis sa imi lansez provocarea de a-mi urma studiile in strainatate, acceptand invitatia si bursa primita de la Jacobs University din Bremen, Germania. Anul acesta am absolvit, obtinand un BSc in Informatica si Inginerie Electrica, primind in fiecare dintre cei trei ani de studiu premiul “Lista Presedintelui” pentru rezultate academice remarcabile. In aceasta perioada am colaborat
strans cu grupul de cercetare in robotica al universitatii, cu care am participat la conferinte si concursuri internationale. Acum sunt student de Master in Informatica la Ecole Polytechnique Federale de Lausanne, unde lucrez ca si cercetator in cadrul grupului de grafica si geometrie. In tot acest timp am colaborat cu institutii si companii celebre din Europa si Statele Unite precum German Research Center for Artificial Intelligence sau Willow Garage, primind burse de la Google si Toyota in cadrul proiectului open-source Point Cloud Library, unde sunt contribuitor activ. De asemenea, am fost invitat sa ofer recenzii pentru publicatii din cadrul celor mai bine cotate conferinte si jurnale de robotica.

 

MENŢIUNE SPECIALĂ PENTRU EXCELENŢĂ – Vadim – Radu Toader

Cine sunt eu? Vadim Toader. Studiez un double degree: Engineering, Economics & Management la Oxford University, în cadrul căruia am luat premiul I cu cel mai mare punctaj din colegiu, obținând distincția de Oxford Academical Scholar doi ani la rând. În anul întâi, am făcut parte din echipa Formula Student – competiție în care am construit o mașină de curse de la 0. Anul acesta, voi construi o motocicletă electrică.
Sunt Președintele Românilor de la Oxford, câștigătorul celei mai mare competiții de Investment Banking pentru studenti din UK,  Vorbitorul Favorit Național al României din 2009 si participant premiat de prințul Radu al României la Leadership School 8. Dar cel mai mandru sunt de campania motivațională, prin care am strigat tare întregii Românii “Îndrăznește! Împlinește-ți Visele!” și apoi am arătat că se poate, strângând sponsorizări, pregștindu-ne si urcând pe muntele Kilimanjaro, totul in mai puțin de două luni.

MENŢIUNE SPECIALĂ PENTRU EXCELENŢĂ – Vlad – Petre Glăveanu

Numele meu este Vlad Glaveanu, sunt student doctorand în anul IV la Psihologie Sociala în cadrul London School of Economics (LSE). Înainte de a ma înscrie la doctorat am terminat un master de Psihologie Sociala si Culturala de asemenea la LSE. Tema mea de cercetare este creativitatea iar în cadrul tezei încerc sa elaborez un model socio-cultural cu privire la acest fenomen. La nivel empiric teza se bazeaza pe un studiu al creativitatii în arta populara româneasca. Sunt autorul mai multor articole si capitole de carte privind creativitatea si nu numai (teme generale de psihologie sociala si organizationala).  De asemenea sunt editorul unui jurnal de psihologie generala, Europe’s Journal of Psychology (www.ejop.org <http://www.ejop.org/> ), având ca scop sustinerea comunicarii între studenti si specialisti pe teme stiintifice. În afara mediului academic sunt pasionat de pictura si poezie, activitati care, în sine, îmi întretin interesul pentru întelegerea si dezvoltarea creativitatii individuale si de grup.

 

MENŢIUNE SPECIALĂ PENTRU EXCELENŢĂ – Anca Mădălina Farcaş

Numele meu este Mădălina. De fapt, eu sunt Anca de 7 ani de când am plecat din ţară, pentru că Mădălina e uneori prea greu de pronunţat corect sau reţinut de către non conaţionali. Provin dintr-o familie de intelectuali, mama fiind membră a Academiei Române, tata conferenţiar universitar, iar fratele meu actor. Respectul lor pentru cultură mi-a dat forţa să nu ezit să sacrific sau să mă sacrific pentru a-mi găsi drumul. Am avut mereu onoarea şi norocul să întâlnesc oameni care să mă ghideze, atât în domeniul academic dar mai ales, care să mă înveţe cum să mă definesc ca om, care să-mi dea timpul şi şansa să înţeleg cine sunt, să-mi accept slăbiciunile din care mai apoi izbucnesc creativitatea şi determinarea ce m-au adus până aici. Cred în frumuseţea unei probleme ştiinţifice, dar mai presus de toate, cred într-un om de ştiinţă complet, care caută în orice rezolvare să-şi depăşească statura de Sisif în faţa absurdului existenţei şi să-şi asume responsabilitatea unui pas înainte.

 

MENŢIUNE SPECIALĂ PENTRU EXCELENŢĂ – Ramona Todoca

Ma numesc Ramona Todoca si am absolvit Savannah College of Art and Design (SCAD) în Savannah, SUA cu o licen  a în Designul Grafic. La finalul facultatii mi s-a acordat distinctia summa cum laude si Outstanding Achievement Award. În prezent lucrez ca si art director la agentia de publicitate Ogilvy & Mather din NYC. Am primit burse academice si artistice de la sapte universitati din SUA, dar am ales sa urmez cursurile de la SCAD. Aici m-am specializat în designul grafic deoarece comunicarea vizual a este un limbaj care transcende culturi si distante geografice. Proiectele mele au fost publicate în antologii din Europa si Asia, iar uneia din cartile mele i s-a acordat premiul national Student Gold Addy Award în SUA. În acest an, am fost invitata sa documentez grafic timp de trei luni ultimul cartier istoric din Hong Kong, iar apoi am reprezentat promotia mea la Art Director’s Club Review în NYC.

MENŢIUNE SPECIALĂ PENTRU EXCELENŢĂ – Tudor Alexandru Dumitraș

Mă numesc Tudor Alexandru Dumitraș și sunt inginer cercetător (Sr. Research Engineer) la Symantec Research Labs (SRL), departamentul de cercetare al companiei Symantec. Proiectul meu curent este construirea unui sistem, numit Worldwide Intelligence Network Environment (WINE), care va permite evaluarea riguroasă a tehnicilor și a algoritmilor pentru securitatea calculatoarelor. Scopul activității mele de cercetare este îmbunătățirea fiabilității sistemelor de calcul. În trecut, am ameliorat fiabilitatea sistemelor distribuite (reducând influența erorilor de operator în timpul actualizăriilor software), a sistemelor de gestiune de întreprindere (măsurând comportamentul imprevizibil al componentelor bazate pe fault-tolerant middleware) și a sistemelor încorporate (introducând o metodă de a tolera erorile tranziente în rețele on-chip). Pentru aceste rezultate, am primit în 2011 premiul A.G. Jordan de la departamentul de Electrical & Computer Engineering al universității Carnegie Mellon, pentru o teză de doctorat excepțională și pentru sevicii aduse comunității, în 2009 premiul John Vlissides de la ACM SIGPLAN, pentru rezultate promițătoare în cercetarea aplicata în software, și în 2003 premiul pentru cel mai bun articol (Best Paper Award) la conferința ASP-DAC. În decembrie 2010 am obținut un doctorat de la universitatea Carnegie Mellon, din Statele Unite ale Americii. În 2010, împreună cu trei colegi, am publicat o petiție pentru Roșia Montană (http://studentsforrosiamontana.wordpress.com/) care a fost semnată de LSRS și de numeroase asociații ale studenților români din străinătate.

 

MENŢIUNE SPECIALĂ PENTRU EXCELENŢĂ – Rareș Vernica

Am obținut Doctoratul în Știința Calculatoarelor de la Universitatea California din Irvine (2011) și Diploma de Inginer de la Facultatea de Automatica și Calculatoare a Universități Politehnica din București (2004). În momentul de față sunt Cercetător Științific la Hewlett-Packard Laboratories. De-a lungul studiilor de doctorat am condus proiecte de cercetare în domeniul gestiuni bazelor de date, publicând lucrări la conferințe internaționale de cel mai înalt nivel.
De asemenea, mi-au fost oferite diverse stagii de pregătire în industrie la companii renumite ca Yahoo!, Microsoft Research și IBM Research. Am pus în practica rezultatele cercetărilor în scopuri umanitate în timpul uraganului Katrina din SUA (2005) și a cutremurelor din Haiti (2010) și Chile (2010). Printre numeroasele burse de studii, în 2010 mi-a fost acordat de către Yahoo! premiul Key Scientific Challange în baze de date. În timpul liber sunt un avid practicant de Kendo (arta marțială Japoneză) unde dețin centura neagră 2 Dan.

STUDENTUL ANULUI ÎN ROMÂNIA – Mihaela Diana Aldea

Mihaela Diana Aldea este studentă în anul 4 la Facultatea de Medicină Generală din Cluj Napoca. Lucreaza ca voluntar la Institutul Oncologic „Ion Chiricuță”, unde testeaza combinații medicamentoase capabile să distrugă celulele tumorale. Rezultatele pe care le-a obținut în studiile pe celule tumorale au fost publicate în reviste ISI din străinătate și au fost apreciate de o echipă de cercetători din Italia, care i-au oferit posibilitatea unei colaborări. Anul acesta a un grant de 2000 de euro acordat de Universitatea „Iuliu Hațieganu”. Cercetarea în oncologie și școlile de vară pe care le-a urmat i-au permis să devina coordonatoarea Cercului de Oncologie și Radioterapie al facultății. În fiecare an, beneficiaza de bursă de merit pentru rezultatele academice și de 2 ani se număra printre cei 10 studenți ai Universității care primesc bursă științifică pentru cercetare. Anul acesta i-a fost acordată distincție de merit pentru încheierea anului școlar precedent cu media 10.