GALA 2015

 

Logo Gala LSRS 2015

Gala Studenților Români din Străinătate 2015

Liga Studenților Români din Străinătate vă invită să participați la cea de-a șasea ediție a Galei Studenților Români din Străinătate. Evenimentul va avea loc pe 8 ianuarie 2015 în București și va sta, ca și până acum, sub semnul excelenței în educație și performanței academice. Cu acest prilej, personalități de marcă ale societății românești, diplomați, reprezentanți ai societății civile, oameni de presă și profesioniști din mediul public și privat vor sta alături de studenți și absolvenți români cu rezultate remarcabile în diferite domenii de activitate. Gala LSRS 2015 va găzdui decernarea Premiilor LSRS pentru Excelență Academică în Străinătate pentru anul academic 2013-2014. Tinerii premianți sunt adevărate modele de reușită și exemple de urmat pentru generația actuală, motiv pentru care performanțele lor trebuie să fie puse în evidență și valorificate pentru o dezvoltare sustenabilă a societății românești. 

  • Recomandă persoane pentru acest Concurs completând formularul de recomandare
  • Înscrie-te în competiție gratuit, online aici, până la data de 30 noiembrie
  • Fii alături de noi în seara Galei din 8 ianuarie 2015 și rezervă-ți un loc prin completarea formularului de înscriere

Cea de-a șasea ediție a Galei LSRS va fi și un important prilej aniversar, marcând 6 ani de existență a Ligii Studenților Români din Străinătate. 6 ani sub semnul voluntariatului, 6 ani de proiecte și realizări cu și pentru studenții români din afara granițelor.

Vă așteptăm să ne fiți alături la Gala Studenților Români din Străinătate, pe 8 ianuarie 2015 în București!