JURIU 2018

Juriul Premiilor LSRS pentru Excelenţă Academică în Străinătate – 2018

Avem deosebita onoare de a va prezenta juriul celei de-a IX-a ediții a Galei Studenților Români din
Străinătate – http://gală.lsrs.ro/juriu-2018. Câstigatorii premiilor, ce vor fi aleși dintre finaliști de către
acest juriu, vor fi anunțați în cadrul Galei Studenților Români din Străinătate, care va avea loc la
Palatul Parlamentului, în data de 4 ianuarie 2018. Împreună, #RecunoastemExcelenţa!
Rezervă-ți locul în sala la Gala LSRS 2018 și alătură-te demersului nostru de a premia rezultatele
excelente ale tinerilor români de peste hotare – http://bit.ly/InscriereGalaLSRS

Acad. Ionel Valentin Vlad, presedintele Academiei Romane 

Acad. Prof. Dr. Ionel Valentin Vlad, inginer electronist şi doctor inginer, s-a născut pe 22 septembrie 1943 şi a fost membru titular al Academiei Române din anul 2009. Ionel Valentin Vlad este fostul Președintele al Academiei Române. El a fost cercetător ştiinţific I la Institul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, dar şi profesor asociat la Facultatea de Fizică a Universităţii din Bucureşti. A absolvit Institutul Politehnic din Bucureşti, în 1966. A susţinut cursuri şi conferinţe la Universitatea Bucureşti – Facultatea de Fizică/ Şcoala Doctorală de Fizică), Stanford University (USA), Imperial College (Londra), Max-Planck Inst. f. Quantenoptik (Garching), University of Oxford, E.T.H.(Zürich), Univ. Erlangen, Phys.-Tech.Institute A.F.Ioffe (St. Petersburg), ICTP (Trieste), Forschungszentrum Karlsruhe, Universita “La Sapienza” din Roma, US Air Force Res. Lab Hanscom (Boston, USA), DAAD Summer School “Trends in Contemporary Optics”, (Sinaia, 2005), Ecole Normale Superieure (Cachan, Franţa) etc. În anul 2008 a fost decorat cu Ordinul Naţional “Serviciu credincios” în grad de Cavaler.

Adina Dragomirescu

Adina Dragomirescu este absolventă a Facultății de Litere a Universității din București în 2005 și a masteratului Limba română. Structură și strategii de comunicare în 2006. Doctor în filologie din 2009, cu teza “Ergativitatea. Structuri sintactice la limita dintre tranzitiv și intranzitiv”, coordonată de prof. univ. dr. Gabriela Pană Dindelegan. Bursă postdoctorală (2011-2013) în proiectul „Valorificarea identităților culturale în procesele globale”, patronat de Academia Română, în cadrul căruia lucrează la o cercetare monografică despre supinul românesc. Din 2005, asistent de cercetare și, din 2008, cercetător la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Sectorul de gramatică. Din 2008, asistent la Departamentul de lingvistică al Facultății de Litere, unde predă sintaxă, morfologie, fonetică și fonologie, stilistică funcțională, didactică.

Alina Pavalache

Reputata pianista franco-română la Conservatorul rus « Serghei Rahmaninov » din Paris si Director artistic al Întâlnirilor Muzicale Internaţionale Enesco şi a Concursului Internaţional de canto Georges Enesco de la Paris, Alina Pavalache este o promotoare a muzicii lui George Enescu. Provenita dintr-o familie de muzicieni  romani de prestigiu, distinsa doamna Pavalache este astazi una dintre cele mai sonore voci care promoveaza, impreuna cu alte doua celebritati, soprana Leontina Vaduva si mezzosoprana Viorica Cortez, muzica enesciana, atat in Romania cat si in Franta.

Delia Dimitriu

Delia Dimitriu este Ccercetător la Centrul de Aviație, Transport și Mediul Inconjurător din cadrul Manchester Metropolitan University și expert internațional în problematică mediului. Implicată în numeroase proiecte internaționale, Delia Dimitriu face parte din grupul de experți “Internațional Panel on Climate Change” într-un proiect al ONU despre reducerea emisiilor de CO2, care a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2007.

Roxana Bratu

Sociolog specialist în Criminologie, Roxana Bratu este licențiată în Sociologie la Universitatea din București, Facultatea de Sociologie și Asistentă Socială și doctor în Sociologie la London School of Economics. Lucrează că cercetător asociat la Școală de Studii Slavonice și Est-Europene din cadrul University College London. Aterior a lucrat că asistent de cercetare și asistent postuniversitar de predare la Școală de Economie și Științe Politice din Londra (LSE), Departamentul de Sociologie și Statistică.

Cercetarea ei doctorală s-a concentrat asupra procesului corupției în România. În prezent, lucrează pe probleme de aplicare a legii, justiție și democrație în arenă transnatională, în special legate de “războiul împotrivă corupției”. Cercetarea ei se referă, de asemenea, la reprezentarea metaforică a corupției în mass-media, a finantării din partea Uniunii Europene și a neputreziei.

Intervine în mod regulat cu analize și comentarii cu privire la știri legate de subiecte de corupție pentru diverse agenții de presă britanice și internaționale, precum “The Globalist 24” și “Radio World Service” și este consultant activ în domeniul securitătii și al riscului politic pentru sectorul privat.

Sanda-Maria Ardeleanu

Profesor universitar doctor la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universitătii „Stefan cel Mare” Suceava, Sanda-Maria Ardeleanu este conducător de doctorat în domeniul folologie – lingvistică, co-coordonator al Masteratului internațional francofon cu diplomă dublă “Teoria și Practică Traducerii”, Director al Centrului de Cercetare Analiză Discursului și redactor-șef al revistei ANADISS. Pe langă activitatea academică și politică, este și o fină cunoscătoare a lumii francofone și a literaturii franceze. După două mandate în Parlamentul României, Sanda Maria Ardeleanu și-a reluat pe deplin activitătile didactice în universitatea suceveană, fiind noul director al Bibliotecii Universitătii. De asemenea, a fost Director al Departamentului de Relații Internaționale din cadrul Universitătii „Stefan cel Mare”, Suceava (1998-2004) și prorector cu imagine universitară, relații internaționale, integrare și cooperare europeană (2004-2012). În 2005 a primit distincția Doctor Honoris Causa al Universitătii „Jurii Fedkovici”, Cernăuti, Ucraina.

Dr. Ştefan Popescu

Fost elev al Şcolii Normale Superioare din Paris, al Şcolii Naţionale de Administraţie din Paris şi doctor în istoria relaţiilor internaţionale contemporane la Universitatea Paris 1 – Sorbona, Ştefan Popescu este fost secretar de stat în MAE.

Cariera sa profesională s-a construit în domeniul relaţiilor internaţionale: consilier/chargé de mission la Înaltul Consiliu al Francofoniei (2005-2006), profesor-cercetător/enseignant-chercheur invitat la Centrul de Istorie al Relaţiilor Internaţionale Contemporane, Institutul Pierre Renouvin al Universităţii Paris 1 – Sorbona (2002-2008), jurnalist la Radio France Internationale (2007-2012), consilier pentru Francofonie la cabinetul ministrului afacerilor externe (2012), director general al cooperării externe la Institutul Cultural Român (2012-2013), analist şi comentator de politică externă pentru mai multe posturi de radio şi televiziune dar şi pentru publicaţii din presa centrală, analist senior la Romania Energy Center (ROEC), consilier la cabinetul ministrului delegat pentru Afaceri Europene (din februarie 2017). Cadru didactic universitar la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Ştefan Popescu predă cursuri cu tematică europeană.

Ştefan Popescu are studii în istoria relaţiilor internaţionale contemporane la Universitatea Paris 1 – Sorbona (licenţa, masteratul şi doctoratul obţinute sub îndrumarea Prof. Robert Frank). Teza de doctorat despre Albania în politica externă franceză a obţinut distincţia Summa cum laude si felicitarile juriului in unanimitate. De asemenea posedă un al doilea masterat în geopolitică la Universitatea Paris 1 – Sorbona şi la Şcoala Normală Superioară din Paris (ENS-Ulm). In timpul studiilor universitare a fost bursierul Guvernului României la Universitatea de Stat din Tirana si la Universitatea Paris 1 – Sorbona iar pe parcursul studiilor doctorale a fost bursier al Agenţiei Universitare a Francofoniei şi al Şcolii Franceze din Roma.

Stoica Cristinel Popa

Originar din Brăila, absolvent al Colegiului Național „Gheorghe Munteanu Murgoci”, Stoica Cristinel Popa este, la cei doar 29 de ani ai săi, unul dintre puținii tineri de excepție care au ales să revină și să rămană în România, după ce a studiat și a acumulat experiență în unele din cele mai reputate școli internaționale – Stanford, Harvard și Texas University.

În prezent, asistent doctorand la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universitătii „Dunărea de Jos“, Stoica Cristinel Popă se poate lăuda cu o experientă academică de invidiat: la 19 ani a fost admis, cu bursă completă, la mai multe universităti din SUA, dar a ales să studieze științele politice la Stanford University, iar după patru ani a absolvit Științe Politice, cu Onoruri. Popă a făcut și cercetare sub îndrumarea profesurului Larry Diamond, întâi ca asistent în cercetare la Transparent Democracy, un proiect de promovare a implicării civice și transparentizarii sistemului electoral american, iar ulterior ca cercetător principal al propriului proiect de cercetare pe Europa de Est. Pe parcursul studiilor la Harvard, Popă a lucrat la Centrul Belfer pentru Stiință și Relații Internaționale la proiecte de cercetare pe tema contrabandei nucleare în Europa de Est și a călătorit cu diverse programe în Washington D.C., Virginia, Franța, Japonia, Moldova, Ucraina și Honduras. De asemenea, a cercetat politică externă a Uniunii Europene sub îndrumarea profesorului Karl Kaiser.

În mai 2015, după 8 ani petrecuți în SUA și în alte țări din lume, Stoica Cristinel Popă a decis să se întoarcă în România pentru a-și urma cea mai mare pasiune, muncă în sectorul ONG, în scopul îmbunătățirii țării sale. Și-a reluat postul de președinte al ONG-ului Euroteens și a început construcția unui nou sediu pentru organizație. În Iulie 2015, a devenit traducător și intepret autorizat de către Ministerul Justiției al României pentru traducerea limbii engleze din și în limbă română. În prezent predă Relații internaționale la Universitatea din Galați, unde a introdus deja metode de predare pe care le-a învățat în America.

kaufland

Gala LSRS 2018 este un eveniment susţinut de Kaufland România – partenerul principal al Galei care s-a alăturat acţiunilor pe termen lung ale LSRS de recunoaştere a meritelor comunităţii de studenţi români de peste hotare.